miercuri, 9 septembrie 2015

Cerere în căsătorie la Berlin - Partea 2

Citește și Partea 1, Introducerea...!

Ajungem în Berlin. Prietenul Andrei la volan, eu cu harta-n mână, cu ochii pe GPS, să găsim un loc bun de parcare ca mașina să nu poata fi reperată. Parcăm pe o străduță îngustă, înfundată, la mică distanță de hotelul unde era ea cazată, și mă pregătesc să mă schimb. Nu mă puteam prezenta în trening, șifonat după 20 de ore de stat în mașină. Aveam la mine sacou, pantaloni... De fapt n-aveam. Urma să constat că le-am uitat acasă, asta dupa ce mă dezbrăcasem parțial de hainele de pe mine ca să pot pune straiele de duminică.

Traian mă tot bătea pe umăr încercând să-mi spună ceva. "Bă, bă, bă..." Eu încercam să nu-i dau atenție. Eram supărat că-mi uitasem țoalele acasă. Într-un final îl întreb ce vrea. Îmi arată, chiar în spatele meu, unde eu mă dezbrăcasem în tentativa de a mă schimba, un mare sex shop. Dar nu unul ca la noi, unde nu vezi nimic de afară și trebuie să te afunzi în magazin pentru a găsi marfa. Ăsta avea ditamai vitrina, cu manechine îmbrăcate în piele, bice atârnate, dildouri și alte obiecte, fix la stradă. M-am holbat câteva secunde la vitrina aia, apoi mi-am adus aminte că am venit cu alte treburi acolo.

Mă parfumez, măcar atât dacă tot eram îmbrăcat ca de pe gârlă, închidem mașina și plecam la pas să căutăm hotelul. Trebuia să fie pe aproape. Traian încearcă să fie de ajutor, oprește un cetățean și cu o engleză de baltă îl intreabă: "Do you know where is ză Artim hotel?".  Răspunsul a venit prompt și șocant: "Nu știu frate. Mai întreabă și tu, că nici eu nu-s de aici!". A rămas Trăienel al meu șocat pentru mult timp de faptul că prima persoană care i-a ieșit in cale la Berlin a fost un românaș de-al nostru.

Găsim în cele din urmă strada, Fuggerstrasse pe numele ei, găsim și hotelul... Între timp am mai trecut pe lângă un sex shop spectaculos. Rămăsese doar să așteptăm să se întoarcă ea, Georgiana, de la târgul cu pricina. După calculele mele, mai aveam de așteptat o oră. Ne-am pus după niște tufișuri, să nu cumva să fim surprinși inopinant, și puneam la punct ultimile detalii. "Tu filmezi, tu faci poze, eu mă duc s-o întreb p-aia de la recepție la ce camera stă Georgiana...".
Timpul trecea, ea întârzia, frigul era tot mai aspru iar lumea se uita la noi cum ne bâțâiam în tufișurile alea. La un moment dat, ne salută prietenos doi băieți care treceau pe stradă, ținându-se de mână. Le răspundem și noi amuzați.

Deja se-ntunecase și Georgiana nu mai venea. Pun mâna pe telefon și o sun, aparent de control, dar cu scopul de a o trage de limbă. "Ce mai faci, cum e vremea pe acolo, aaa... n-ai terminat treaba (ceea ce observasem și eu timp de 2 ore jumate)".
Mă opreşte din întrebat şi-mi zice: "Trebuie să-ţi spun o fază super tare. Am aterizat în Berlin şi am luat taxi-ul de la aeroport, cu colega mea. I-am spus taximetristului adresa, a zâmbit şi ne spune "Aaa... în cartierul artiştilor, foarte frumos". Am reţinut partea cu artiştii iar ieri, după ce am terminat programul la târg, ne-am suit în taxi şi i-am spus şoferului Fuggerstrasse, în cartierul artiştilor. Se întoarce şoferul intrigat către noi şi îmi zice: "Ce cartier de artişti doamnă??? Ăla e cartierul homosexualilor din Berlin".


Eu aveam telefonul la ureche, ascultam ce-mi povestea viitoarea mea soţie, flancat fiind de catre Andrei şi Traian. Realitatea începuse instant să capete contur. Totul îmi era clar acum. Sex shop-urile amplasate din 50 în 50 de metri aveau acum sens. Am inteles de ce se ţineau ăia de mână, de ce ne zâbmeau şi, mai ales, am realizat că în proporţie de 90%, în jurul meu erau numai bărbaţi, inclusiv Andrei şi Traian! Am închis telefonul. Mi se părea că toţi băieţii care treceau, se uitau la mine. Apoi mi-am adus aminte că-mi spusese Georgiana că trebuie să apară, aşa că înapoi la tufiş.

Văd un taxi că opreşte în faţa hotelului. Se dau două tipe jos şi intră în hotel. Ea şi colega ei trebuie să fie. Aştept vreo 5 minute, cât îmi calculasem eu că ar fi necesar să se ducă în cameră, apoi intrăm şi noi. Puţină muncă de convingere cu recepţionera, să-mi spună numarul camerei. Când i-am arătat inelul şi i-am spus de unde vin, s-a înmuiat toată. A spus tot. Camera era la etajul 2. Urcăm, ajung în faţa uşii, mă pun în genunchi... Băieţii erau pregătiţi cu imortalizarea momentului. Ciocăn. Scot cutia la înaintare. Aştept... Ciocăn iar. Nimic. Nu erau ele cele din taxi.

Hai să coborâm, să mergem afară. Coborâm din lift, urmez culoarul, fac dreapta spre recepţie şi o văd în depărtare pe Georgiana. Cu toată viteza înapoi la lift, care tocmai fusese chemat. Vedeam uşile cum se închid şi planul meu parţial ruinat. Reuşesc totuşi să-mi arunc un picior intre uşi, tocmai când era pe punctul de a pleca. Urcăm la etajul 2. Liftul pleaca spre parter, chemat de Georgiana. Intrasem în panică pentru că nu gaseam un loc in care să ne pitim. Văd o usă de termopan. Fugim către ea. Traian primul, deschide uşa şi se opreşte în prag. Clădirea hotelului era oarecum în forma de pătrat, în interiorul celor 4 laturi fiind goală. Uşa era una de urgenţă şi dădea în nişte schele metalice, cu plasă de sârmă prin care se vedea asfaltul jos. Traian n-avusese destul timp să proceseze ce se întâmpla acolo şi se temea să paşească, dar viteza cu care veneau cele 100 de kg ale mele era mult prea mare ca să se poată împiedica de el. Am ieşit cu tot cu el afara. Recunosc, senzatia a fost stranie când am observat că se vede prin podea.


În fine, acum ştiam sigur că iepurele e în vizuină! Reiau procedura. Mă duc în faţa uşii, mă pun în genunchi, desfac cutia inelului, o îndrept spre uşă şi ciocăn... Emoţiile atingeau cote maxime. Îmi tremurau mâinile. Jugulara îmi zvâcnea în gât. Pulsul era la 130. Corpul îmi intra în colaps.
Deschide uşa, bineînţeles, cum era logic şi normal conform legilor lui Murphy, colega ei! Mă vede, se sperie şi bagă un ţipăt scurt, isteric. Traian se sperie şi el şi o imită. "Cheam-o, te rog, pe Georgiana". Vine Georgiana la uşă și se uită la mine de parcă nu m-ar fi cunoscut. Sau, mai bine zis, de parcă m-ar fi cunoscut de undeva dar nu ştia de unde să mă ia. Mintea ei pur şi simplu nu putea să asocieze persoana mea, cea cu care vorbise cu 30 de minute în urmă şi care îi spusese că e acasa bine mersi, cu locul respectiv. Cam asta înseamnă "to blow her mind".


După vreo 5 secunde de tăcere confuză, întreabă amuzată: "Ce faceţi măi aici? Andrei, la mulţi ani (că era ziua lui de naştere)"
În tot acest timp, eu eram în genunchi cu inelul îndreptat spre ea. "Îmi cer scuze că deranjez minunata conversaţie dar aş vrea să întreb şi eu dacă vrei să fii soţia mea..."
Acum, poate că din iubire, poate ca să evite transformarea în furie oarbă a 1700 km şi 20 de ore de mers continuu, Georgiana a zis DA!

Citește și Partea a 3-a, Deznodământul...!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu